Monday, August 14, 2006

Alte nimicuri

Vă prezint o frântură din viaţa mea plictisitoare şi lipsită de sens mai exact cu ce îmi pierd eu timpul lately: ctrlaltdel-online.com şi prizee.com, primul este un site cu comics online, destul de bun website-ul. Mi-am propus să le văd pe toate de la apariţia site-ului şi în câteva zile am reuşit. Acum îmi cam pare rău că nu mai pot să văd aşa repede ce urmează, următoarea etapă al firului poveştii era la un click distanţă, acum trebuie să aştept pentru că comic-uri noi apar numa luni, miercuri, vineri, şi sâmbătă.
Mai jos este un mic review la prizee.com, care l-am scris pe forumul xpc.
prizee.com - site pe care cică se câştigă bani, sau cel puţin premii. Am vrut să văd şi eu ce-i de site-ul ăsta că am zis să fac ceva util dacă tot stau atâta la calculator. Mi-am creeat account la ei mai demult dar nu l-am accesat pentru că pe atunci site-ul era numa în franceză. (site-ul este defapt invenţie franceză) Concluzia: Îţi trebuie multă răbdare şi ţine mai mult de "noroc" pentru că nu îs numa vreo 3 jocuri simple pe site pe care nu le poţi juca numa câte un nivel pe zi şi restul "jocurilor" nu îs defapt jocuri, tot ce trebuie să faci este să răzuieşti să vezi dacă ai câştigat ceva şi nu se prea câştigă puncte numa cu ţârâita, deaceea am zis noroc în ghilimele. Probabil dacă ar fi pus jocuri grele pe site tot ar fi destui care să devină buni şi ei să ajungă în pierdere. Estimez că dacă mă ţin de website-u' ăsta cam într-o lună adun puncte de un radio minuscul ca cel de mai jos. Am totuşi două întrebări pentru cei mai experimentaţi, se poate să primesc banii în loc de cadou şi se poate să dau link la alţii să se înscrie şi mie să mi se adune puncte? (referral)
Aş mai menţiona că site-ul intră des în maintenance, sau cel puţin de când mi-am făcut eu account şi o chestie interesantă îi că nu am văzut nici o reclamă, ziarele gratis îs pline de reclame, site-u' ăsta nu înţeleg cum funcţionează. A... şi se câştigă şi lucruri mai serioase ca radio-uri, ca de exemplu Xbox 360 sau Nintendo DS, dar cineşti câtă răbdare îţi trebuie şi câte zile la rând trebuie să intri pe site-u' lor...
Şi o ultimă chestie, dacă vreţi să vă apucaţi şi voi de asta să nu intraţi la jocurile din secţiunile "The legendary games" şi "The Challenges" că numa vă pierdeţi şi ălea puţine puncte, îs foarte tentante şi dacă ştii când să te opreşti îi posibil chiar să aduni ceva puncte dar nu merită riscul, părerea mea. Pe mine chiar m-a enervat... de la 0.34 am ajuns la 0.05 în foarte scurt timp.
În rest nimic interesant... mă gândesc cu groază că începe şcoala în curând, deci rezultă că se gată vacanţa... şi... wai mă duc să-mi caut ceva de lucru să uit.


No comments:


.